Oameni intalniti in calatorii

Am fost in Italia acum sase ani. Inca de atunci am intalnit multi romani care locuiau acolo. Imi amintesc cum o doamna romanca ne-a insotit prin Roma si ne-a ajutat sa gasim Vaticanul. Ni s-a intamplat si o faza foarte amuzanta la metroul din Roma. Grupul nostru era inghesuit intre cele doua usi automate. Langa noi stateau o tipa blonda, foarte aratoasa si un individ urias, numai muschi, ce purta un tricou foarte stramt si ochelari de soare fumurii. Unul dintre baietii din grupul nostru, vazandu-i pe cei doi, i-a spus altuia: Ia uite-l ma p-asta! daca-i dau un cap in gura!... La care replica a venit prompt din partea blondei: Vezi sa nu-ti dea el tie! Oricum, ideea e sa aveti grija ce limba folositi cand mai ajungeti prin Italia.

In Grecia ne intelegeam greu cu oamenii de pe strada. Cei care nu faceau parte din industria turismului nu stiau engleza mai deloc. Insa erau foarte de treaba si incercau sa ne explice cat de bine puteau. O doamna ce vindea bilete ne-a scris pe o foaie de hartie numarul autobuzului pe care trebuia sa-l luam ca sa ajungem intr-o gara. Alta data, dupa ce ne-am dat seama ca ne-am urcat in autobuz fara bilete, am inceput sa-i intrebam pe calatori daca au sa ne vanda doua. Un domn ne-a oferit doua bilete si nu a vrut sa primeasca bani pentru ele, spunand ca nu o sa se imbogateasca din cativa euro. Cat despre Paralia Katerini, multe restaurante de-acolo au meniuri in limba romana. Nu de alta, dar statiunea e plina de turisti romani.

Cand am ajuns in Austria, ma temeam ca, nestiind germana, nu voi reusi sa ma descurc. In Viena insa se vorbea engleza peste tot deoarece capitala era plina de turisti. La metrou ma orientam mult mai usor decat in Bucuresti, iar vocea ce anunta statia Westbahnhof era mai placuta decat cea a domnului repezit care ne avertizeaza in fiecare zi in Bucuresti Atentie, se-nchid usile!

Fotografii din Italia

Urmasii gladiatorilor romani

Colosseumul

Catedrala San Marco din Venetia

Domul din Florenta

Intr-un port la Marea Mediterana

Fotografii din Atena

Parthenonul

Erechteionul

Euzonii de la Mormantul Soldatului Necunoscut

Gradinile Atenei

De ce aş călători numai pe cont propriu

Am avut ocazia să călătoresc şi în excursii organizate, şi singură. Însă nu recomand decât a doua variantă.

De fiecare dată când am fost într-o excurise organizată am rămas ulterior cu un sentiment de nemulţumire. Aşa cum spunea şi o cunoştinţă despre excursiile organizate, ele mai degrabă îţi trezesc interesul decât să ţi-l satisfacă. Îţi dau cu linguriţa, când de fapt tu vrei să te saturi.

În primul rând nu te poţi abate traseul stabilit: trebuie să mergem în punctele A, B şi C. Ce contează că muzeul X sau piaţa Y sunt aproape de locul în care te afli la un moment dat... Dacă nu e în plan, nu se vizitează... Şi nici singur nu te poţi duce: rişti să te pierzi de grup şi dacă te-ai pierdut de grup, te-ai pierdut de autocar! Şi să te ferească Sfântu' să te pierzi de autocar! Îmi amintesc şi acum de atenţionările severe ale însoţitorilor de grup atunci când opream într-o benzinărie pentru nevoi evidente: Toată lumea să fie înapoi până la fără un sfert! Altfel plecăm. Şi urmează exemple cu turişti rătăciţi, pieduţi, uitaţi prin magazine...

Grupurile compacte de turişti sunt într-adevăr enervante, mai ales când faci parte din unul. Şi, ca să intrăm puţin în fizica de clasa a noua, viteza de deplasare a grupului este media aritmetică a vitezelor de deplasare ale indivizilor ce compun grupul. Lăsând gluma la o parte, se găseşte mereu un turist care trebuie aşteptat 15-20 de minute sau unul care să te abordeze cu o mină enervată şi să-ţi reproşeze că ai întârziat, deşi ai ajuns exact la ora stabilită: Hai, nu mai veneaţi? Ce era aşa de interesant de văzut?!

Ajungem la capitolul şoferii. Şoferii de autocar. Nu au un rol crucial? Vă înşelaţi. De ei depinde totul. Nu cred că mai mergem în Oxford. E domnu' şofer obosit, ne spunea împăciuitor însoţitoarea noastră dintr-o excursie din liceu. Sau: Nu mai urcăm. Nu vrea şoferul. Zice că se strică maşina... sau, culmea: Haideţi să mai strângem ceva (adică bani) pentru domnu' şofer. Trebuie să recunosc însă că ultima variantă am întâlnit-o doar într-o excursie din liceu.

Nu în ultimul rând, toate excursiile organizate prevăd un interval de timp destinat shopping-ului. Şi dacă nu vreau să cumpăr nimic? Nu ai ce face. Nu ai timp să pleci singur să vizitezi ceva – ştiţi lecţia: autocarul pleacă, riscaţi să rămâneţi pe-aici. Când am vizitat Parisul, un sfert din timp a fost dedicat shopping-ului în La Défense. Până la urmă am cedat şi mi-am şi eu cumpărat o pereche de ciorapi.